Deși un tsunami a avut loc în urmă cu mai bine de 100 de ani în România, nu se exclude apariția unui asemenea fenomen în viitor. Și, mai mult decât atât, acesta ar putea reprezenta un pericol pentru Dobrogea. Iată mai jos, în articol, detalii despre ce ar putea să se întâmple în urma unui cutremur puternic, dar și ce a declarat Mihai Diaconescu, seismolog al INFP.
Un tsunami cu o înălțime de 4-5 metri a avut loc în Marea Neagra, în anul 1901. Atunci, mai multe sate din Dobrogea au fost distruse, iar malurile au fost dislocate. Însă, mai există, acum, acest risc? Seismologul Mihai Diaconescu, de la Institutul Național de Fizica Pământului, a oferit explicații.
Pentru zona Dobrogea, un pericol ar putea reprezenta tsunami-ul și nu un seism produs în zona Vrancea. Seismologul Mihai Diaconescu de la INFP susține că este un fenomen care nu poate fi negat, potrivit Adevarul.ro: „Dobrogea este ferită de zona Vrancea, dar nu este ferită de fenomenul tsunami la Marea Neagră care există, nu putem să-l negăm. Un cutremur mare, de genul celui din 1940, ar zgudui bine Constanța, dar nu cred că ar afecta foarte tare, depinde de cum sunt construcțiile făcute. Asta este problema. Istoric, Constanța nu are pierderi de vieți omenești sau mari pagube materiale. Sunt câțiva răniți la cutremurul din 1940”.
În anul 1901 a avut loc un seism puternic, de 7,2 grade pe scara Richter, în urma căruia s-a produs un tsunami înalt de 4-5 metri, în Marea Neagră. La momentul respectiv, sate întregi au fost distruse, iar malurile s-au dislocat. A fost o teamă generală în rândul cetățenilor. Epicentrul cutremurului s-a înregistrat în nord-estul Bulgariei, la Cap Calicra, extrem de aproape de România. Seismul s-a resimțit în multe dintre regiunile țării (sudul Moldovei, Dobrogea, Oltenia, Muntenia), dar și în Bulgaria. În urma seismului, au existat o multitudine de replici, între 5,5 și 6 grade pe scara Richter. Referitor la România, cei mai afectați au fost locuitorii din zona sudului Mangaliei.
Seismologul Gheorghe Mărmureanu a reamintit, în anul 2008, când a avut loc inaugurarea Observatorului Seismic din Eforie Nord, despre situația care a avut loc în 1901.
„În Mangalia pot să apară valuri tsunami, în urma unor cutremure în zonă. Există o falie seismică în Marea Neagră care trece undeva la sud de Mangalia. La 31 martie 1901, aici fost un cutremur cu magnitudinea 7,2 pe scara Richter care a produs valuri tsunami de patru metri înălțime”, declara seismologul Gheorghe Mărmureanu.
Sursă foto: colaj Pixabay